Sisteme ingenioase de plata cu cardul bancar

In USA oamenii folosesc foarte mult plata cu cardul, absolut peste tot: online, la magazine, la automatele de sucuri, pentru inchirieri, pe plaja, etc.

In Romania abia acum incep oamenii sa prinda incredere in acest mod simplu de plata, dar ne mai trebuie mult timp ca sa ajungem la nivelul pe care l-am vazut eu in USA.

Ce poate sa fie diferit de la o tara la alta la o banala plata cu cardul? In primul rand increderea in sistem.

Americanii folosesc aproape peste tot cardul si au foarte putini bani cash la ei. Partea faina este ca atat consumatorii cat si comerciantii, sustin acest sistem.

Am inchiriat biciclete in Washington folosind doar cardul bancar. Nu am avut contact cu niciun om. Pur si simplu am introdus cardul in aparat si am luat bicicleta. Sistemul automat mi-a salvat toate datele, mi-a luat un depozit de siguranta de $150 si in 2 minute deja pedalam. Nu ca in Romania cu cozi infernale si oameni plictisiti… Foarte cool.

Am vazut si folosit automate de suc la care poti plati cu cardul bancar. Desi un suc de la automat costa $1 – $1.5, foarte multa lume prefera sa plateasca cu cardul decat sa se care cu maruntis dupa ei. Foarte comod.

Fiecare pompa de combustibil de la benzinarii are integrata plata cu cardul. Nu mai pierzi timpul la casa. Ai alimentat si ai plecat. Foarte rapid.

Americanii platesc cu cardul cand comanda mancare prin telefon. Ei dicteaza operatorului telefonic datele de pe card si acesta le introduce in sistemul de plata al magazinului. Desigur, metoda asta este putin riscanta, dar orice problema de utilizare neautorizata apare, persoana anunta banca si isi primeste imediat banii inapoi. Foarte sigur.

plaja-carouselCea mai bizara modalitate de plata cu cardul am observat-o pe plaja, la centrul de inchiriat umbrele. Desi niciun centru de inchirieri nu are POS sau un alt sistem electronic, ai totusi posibilitatea sa achiti cu cardul. Cum? Simplu… Persoana de la centrul de inchiriere iti scrie datele de pe card intr-un carnetel, te pune sa semnezi si la final de tura cand ajunge la sediul central adauga aceste date in sistemul lor electronic. Foarte ingenios.

O alta chestie interesanta pe care am observat-o este ca la diferite centre (hoteluri, agentii, etc) unde ai posibilitatea sa platesti cu cardul, nu exista pe birou zeci de POS-uri de la toate bancile. Nici macar unul. Comerciantul are un simplu si mic cititor de carduri atasat la computer prin care iti ia rapid datele de pe card si le introduce in sistemul lui de plata. Foarte simplu.

Desigur, aproape in toate metodele de mai sus in care datele de pe card sunt stocate pe hartie, telefonic sau in calculator, necriptate, exista sansa ca cineva sa le utilizeze neautorizat. Rezolvarile acestei probleme sunt urmatoarele:

  • Orice persoana verifica constant istoricul bancar si daca observa o tranzactie neautorizata, anunta banca si isi primeste banii inapoi.
  • Oriunde platesti cu cardul, ti se cere si un ID cu poza.
  • Majoritatea oamenilor isi tin putini bani de cheltuiala in contul curent, iar pe cei multi in contul de economii.

In Romania am observat ca cei care se tem sa foloseasca plata cu cardul sunt fix acele persoane care nici macar nu au bani pe card (sau au foarte putini). Cred ca este o problema de educatie financiara…

Chiar mi-as dori sa vad ca si tara noastra evolueaza din punct de vedere al sistemelor de plata electronice si se va elimina aceasta frica :)

 

 

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vrei sa primesti noutati?

Cel mult un email pe saptamana.

Adresa ta de email va fi in siguranta.